Scrisoare pentru mama de Grudai Diana

                                                        Dragă mamă,

Ieri dimineață mi-au dat ochii în lacrimi când am văzut cu câtă căldură își îmbrățișa vecina noastră fetița pe care o pierduse de o jumătate de oră. Micuța intrase în curte și se apucase de gospodărit. Mi-aduc aminte cum mergeam și eu cu boboceii la pârău alături de surioara mea dragă. Apoi uitam de ei. Ne aminteam  doar când ne chemai la masă. Ce momente! Aș da totul ca să le întorc. 

Scumpa mea, îți promit că voi fi cea mai cuminte fetiță din Univers, numai vino acasă. Știu că n-ai plecat de bună voie și mai știu că vrei să mă vezi ,,în rând cu lumea”, dar, crede-mă, mamă, nu mă încălzesc nici hainele drăguțe pe care le-ai trimis, sunt gata să refuz la telefonul și laptopul performant  pe care   le-ai procurat recent, numai să te am aici, alături. Mi-i dor de probozeala ta, mamă! Aștept dimineața să-mi gâdile nările mirosul de prăjituri care venea din bucătărie. Aștept... Dar nu se înâmplă nimic din ceea ce îmi doresc.                       

 Vreau să-ți mai spun că în ultimul timp, uitându-mă în jur, mă cam iau fiorii. Tot mai mulți copii lăsați care în grija buneilor și a rudelor, care în voia soartei. Nu știu de ce, dar o parte din ei devin agresivi, indiferenți, aroganți. Ce se întâmplă? Cred că data viitoare când vii, îmi explici. Întotdeauna ai venit cu sfaturi și idei pe care le-am primit, le-am urmat. Dar am temeri că nu vei fi alături de mine atunci când voi păși în lumea mare. Să știi că mă rog mult pentru tine. Mi se crează impresia că  cei care stau la cârma țării  tot nu fac bine. Permit la atâtea mame să plece. Sau poate ei nu știu, ori se prefac că nu văd. Nu-nțeleg nimic. Îmi spui tu, mamă, ce se întâmplă?                  

Am planuri grandioase pentru viitor. Sigur voi obține succese. Dar cu cine să le împart? Mă așteaptă și coborâșuri, căci doar tu mi-ai spus că atunci când urc, să nu uit că sunt scări și de coborât. Și dacă mă rătăcesc, și dacă nu-mi reușește ceva? Și dacă alunec? Unde să te găsesc?  Poate că par o cinică, dar atunci când am venit pe lume, automat ți-ai asumat niște responsabilități. Cum rămâne cu ele? Nu mai știu ce argumente să aduc. Timpul parcă s-a oprit pe loc. Eu rămân  în așteptare.

E oră târzie. Privesc poza din care îmi zâmbești și, lacrimile, una câte una, încep să se rânduiască, alunecând pe obraji. De câte ori mi-am închipuit că mă trezesc alături de tine! Mi-ai spus că vii peste trei zile. Parcă-s trei ani. Eu rămân în așteptare...                                                                                                                                                                                                                                                  Cu drag, fiica ta Diana!                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

Publicat în Literatură

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te