Prietena mea - Primăvara! de Grudai Diana

Puiul de ger din noaptea trecută m-a pus pe gânduri. De câteva ori florile din grădină au încercat să-și scoată căpușoarele. Chiar mi s-a părut că vor îngheța de tot, dar au rezistat. A venit ea - sărbătoarea vieții- primăvara! Mai întâi și-a trimis soarele înainte pentru a răspândi lumină și căldură. Acesta a cam exagerat cu căldura, căci îmi părea că a doua zi voi încălța sandalele și voi îmbraca rochița de vară.  Cu toate acestea, a făcut pojghiță apa din căldare lăsată pe noapte afară.

Ba vine, ba nu se grăbește să apară. E imprevizibilă! O accept așa cum este. Mă împac bine cu ea. 

Când stăm la sfat, îi permit vântișorului să-mi așeze părul pe placul lui. În semn de mulțumire el împrăștie mirosul zambiluțelor și lalelelor din grădină prin împrejurime. Apoi ne plimbăm printre salcâmii care se întrec cu mirosul florilor și coroanele verzi.

Pe vremea când eram copiliță îmi doream o cutie fermecată unde să trec toate culorile ei, iar în timp de iarnă, când mă va prinde dorul, să le scot. Însă, cu trecerea timpului, mi-am dat seama că e imposibil să stric prietenia între anotimpuri. 

Tot mai des îi simt prezența. O invit la o cafea. Am atâtea să-i spun, căci nu ne-am văzut de un an...