Atingere-Iulia Dragomir

Când nu m-apropii de săgeata lunii,

învie vechi secunde alipite de zare.

Am împărțit timpul în pământ, mare,

e atenția prinsă cu perle de sare.

Nu e nevoie de lămuriri în cer.

E locul plin de tămâios mister?!

De mă atinge,aici, o tăcere,

rămâne aceeași ascuțită vedere.

În repetiții, dansez pe poteci,

în cel mai frumos gând, suflete,mă petreci.

Am tăcut.Rămân șoaptele din adânc nestinse,

fără început, fără sfârșit, statornice, întregi, neînvinse. (30.07.2021-Iulia Dragomir)