Recenzie a volumului de poezii-,,Cea mai frumoasă parte din mine'' de Iulia Dragomir

Volumul Cea mai frumoasă parte din mine este un elogiu adus iubirii - pasiune, acelui eros care produce metamorfoze sucesive în ființa umană, până la sublimarea ei, eliberând-o de călăritul sinelui și făcând posibilă inițierea printr-un botez al iubirii.

Poemele par ofrande aduse celui care definește starea de duminică a inimii (Tu, duminica sufletului îndrăgostit de sens -Duminica inimii; Îmi place la nebunie să te simt aproape, duminica inimii – Gândul dimineții) pentru cel care definește potrivirea și intimitatea (Tu mi te potrivești în vestimentația sufletului cel mai bine! – Modernism; Da, aud cum te apropii,/tu, care ești, oricum, cel mai aproape de mine! – Tu, cel mai aproape de mine),dar mai ales pentru cel care va revela dimensiunea mistică a iubirii, acea coincidentia oppositorum aptă să trasgreseze contrariile:Mi-e sufletul de tine înfometat și totuși, doar de tine plin! (Fii fericit!).

Cel iubit este centrul universului (Recunosc divinul din tine!), o metaforă a grației divine: Cât de fericită sunt că exiști? / Cât să alerg într-un suflet înspre împrăștierea/ cu darul divin ce îmi ești. (Dar divin). Motivul darului se împletește cu cel al întâlnirii providențiale ca experiență epifanică; Pentru mine ești aceeași bucată frumoasă de cer, ruptă direct din sufletul meu (Tu);Te-aștept în cer, te vreau și-aici, pe-această piele de pământ, să-mi fii cireșul altoit de Dumnezeu cu bucurie lucrătoare-n gând (Vino);M-am prăvălit în flacăra cerului ce se varsă în mine prin tine. (Alunecare).

Iubirea este o experiență dionisiacă, o combustie a spiritului care va așeza întreg universul sub semnul genezei: Imi biciuise sufletul cu o ardere (Cea mai frumoasă parte din mine);Știu: mi-e torță-n inimă iubirea (Nevoia de tine);Mie în inimă îmi arde neîncetat un foc mocnit (Vulcanul).Asocieri semantice inedite definesc cosmogonia ființei care iubește: glezna amintirii, piciorul gândurilor, brațele adevărului, pântecul gândurilor, fermuarul clipelor, talpa inimii, picioarele sensurilor, degetele înserării, coapsele vieții, plămânii orelor. Această corporalizare a materiei abstracte devine expresia unei dezghiocări a realității și a propriului sine deopotrivă. Întâlnirile cu acel ,,tu” sunt  întotdeauna aureolate de nostalgia depărtării, de aici și nuanța evocatoare a lirismului, surprinsă în poezii precum Povestea unei îmbrățișări sau Memoria dimineții. Așteptarea, vocea îndrăgostitului, visul, amintirea, tăcerea suntmotive literare cu funcție semiotică: sunt semne ale înflorii ființei,  dar și semne ale unei iubiri imposibile.

Poeta, între agonie și extaz,,,deslușeste semnele iubirii ca un meteorolog”: Gândurile mele fac dragoste cu gândurile tale îmbrățișate până la extaz. Se mângâie nebunește pe fiecare fâșie de clipă, pe orice răsfrângere, cercetând universul intimitățiii – Îmbrățișarea gândurilor; Când tac, cern vorbele la sita cumpătării, sau poate că mă simt dată uitării,  - Când tac; Când plouă, mă retrag pe canapeaua conștiinței  - Binecuvântare). Vocea îndrăgostitului capătă ecouri liturgice în anotimpul tăcerii (Îmi place cum sună vocea ta:/ în bătăile inimii ca toaca în biserică./ Las tăcerea să cadă la piciorul gândurilor – Vocea ta), în timp ce suferința ia forme purificatoare producând întoarcerea spre sine, regăsirea: Sunt bolnavă. Mă doare un gând./ Sunt bolnavă de egoismul nevoilor centrate necorespunzător. /Ultima zi a anului m-a aruncat în inundații,/ m-a durut ca o naștere./ Mi s-a născut o nouă perspectivă asupra timpului -Botezul iubirii.

Ieșind din labirintul iubirii, poeta se va opri la piciorul unui pisc (Căutări) și va avea revelația sinelui: Casa din visele mele e acasă. (Acasă). Tămăduită prin  ,,traversarea abisului”, ea ,,vindecă culoarea”și ,,renaște zarea” (Mărturisire). Motivele identității  și cel al cântecului devin semne ale regăsirii depline a ființei: Nu pot fi altfel decât sunt. / (…) plutesc iubind pe magic cânt. (Magic cânt). Ucenica iubirii va renaște acum sub semnul poeziei, inițierea în tainele universului fiind pecetluită de atributele creatorului: Și ne-am ales unul pe altul iar și iar, firesc,fără justificări,/ am ieșit din mine însămi, irezistibilă eliberare de suflet,/ m-am transformat în poezie. (Poezia)

Conchidem prin a spune că primul volum de poezii al Iuliei Dragomir, Cea mai frumoasă parte din mine, este prin excelență o lirică a sinelui, o radiografiere minuțioasă a devenirii în relație cu alteritatea, o descoperire a existenței dialogice eu -tu,o conștientizare a dimensiunii ontologice ca oglindire a iubirii divine, o călătorie a spiritului pe drumul cunoașterii.

Prof.dr.Irina Elena Catrinescu