Comunicarea de Maria Constantin

            Nimic nu este mai plăcut decât să stai pe treptele școlii și să admire bolta cea azurie, unde norii cei pufoși par niște ghemotoace de vată agățați acolo de mânuțele unui copil. Era…prima zi de iunie și mai era și prima dimineațăî n care, de bună seamă nu aveam cum să bănuiesc ceva. Deși privirea îmi era ațintită către zidurile cenușii și impunătoare ale școlii, ochii mei nu reușeau să distingă altceva decât vizuina de pământ în care trăia un hobbit pe numele său Bilbo Baggins. Locuința nu era o vizuină urâtă, murdară, jegoasă, plină de rămășițe de viermi și duhnind a mocirlă. Și nici o vizuină nisipoasă, uscată, goală, în care să nu ai pe ce să te așezi sau pe ce să-ți pui blidul cu mâncare: era o vizuină de hobbit, cu altec uvinte-dichisită.

            Deodată simt că ceva mă cutremură și îmi zguduie toată imaginația, lăsându-mă să privesc în gol, fără a mai zări în fața ochilor nicio locuință de hobbit și nici Măgura. Totul dispăruse ca prin vis, iar eu mă trezisem la realitate. Am uitat să vă spun, mă aflam la ora de dirigenție și cum vremea a fost blândă și prietenoasă, doamna dirigintă a decis să ieșim în curtea școlii, lângă foișorul din spate,unde de altfel, va avea loc și aventura noastră. Aveam de gând să jucăm câteva jocurii nventate de noi, așa că am luat câteva mingii, câteva bucăți de materiale pe care urma să le pictăm și câteva cărții de poezii. Pentru a înțelege mai bine despre ce joc este vorba, am să vă explic în rândurile ce urmează regulile și în ce constă acesta. Jocul se numește“Tic-tac scârț Tic-tac scârț”și este primul joc pe care clasa noastră l-a inventat. Pentru a-l juca, ne trebuie un personaj negative dintr-o poveste, așa că m-am gândit să construim din bucățile de materiale un dragon care să îl imite pe Smaug. Cine esteacesta? Ei bine, este un dragon care trăiește în Miazănoapte, însă nu unul ca oricare altul. Acest vierme este unul cum nu se poate mai lacom, mai puternic și mai ticălos. Iar acum…probabil că o să vă întrebați ce o să facem cu poeziile pregătite și cu mingiile? Prin puterea magiei pe care am dobândit-o în timpul orelor de literatură, vom vrăji mingiile cu suavele cuvinte ce alcătuiesc versurile poeziilor și le vom năspusti asupra dragonului care încearcă să ne cucerească școala și să fure cea mai de preț comoară: “comunicarea”.

Ceasurile au trecut unul după celălalt, acestea anunțând fiecare clipă ce ne mai apropia cu încă un pas de aventura neașteptată în care urma să pornim. Minutele se înghesuiau și făceau loc orelor, fiecare dintre noi ardea de nerăbdare să începem jocul, însă trebuia se ne concentrăm atenția asupra dragonului și asupra vrăjii pe care urma să o rostim pentru a face “fiara” să plutească:“WingardiumLeviosa”. Totul părea rupt dintr-o poveste,iar fiecare clipă petrecută asupra bucății de material pictată devenea și mai apăsătoare…După două ceasuri  în care mâinile mi se încleștaseră pe bucățile de material și în care vopseaua a reușit să îmi transforme bluza albă într-un curcubeu, venise și momentul multașteptat în care trebuia să îmi dau frâu liber imagineției și să înfrunt dragonul pe care îl crezusem până atunci o legendă. Jocul a început! Însă, în loc să aud glasul doamnei diriginte, l-am auzit pe cel al doamnei profesoare Madam Hooch. Madam Hooch era arbitru! Stătea în mijlocul peticului de iarbă, așteptând începerea jocului.

-Atenție toată lumea! Vreau să văd un joc corect, spuse ea, când se strânseră toți în jurul ei. Fiți gata…Start!

Madam Hooch suflă cu putere în fluierul ei de argint, iar dragonul se ridică pe neașteptate de la pământ. Am privit cum se înalță și se așază pe capul unei statui, învăluit de o volbură de foc.

-O să vă găsiți sfârșitul în pârjol! Iareu, Marele Smaug voi domni peste această școală, așa cum am domnit mii de ani peste Muntele Singuratic! Strigă acesta.

Fără a mai aștepta nici măcar o clipă de răgaz din partea dragonului, ne năpustim asupra sa, ținând în una dintre mâini o foaie de hârtie cu câteva versuri scrise pe ea.

-“Nuferi galbeni îl încarcă;Tresărind în cercuri albe…” șoptea cineva și pe dată o minge se ridică de la pământ și căutându-și ținta, trecu prin fum și prin foc.

-“A fost odată ca-n povești,A fost ca niciodată,…” se auzea iar.

-“Mă culcasem lângă glasultău…”șoptea cineva.

            De fiecare dată când cineva șoptea un vers, mingile se ridicau, brăzdând aerul și îndreptându-se către pieptul acoperit de solzi al dragonului, însă nimic nu putea să îl învingă, nimic în afară de…o Săgeată Neagră! Da! Aceasta era soluția! O săgeată neagră putea doborî fiara și poate să ne ofere în dar “comunicarea pierdută”. Dar cum să facem rost de o așa săgeată? Ultima a fost văzută în Orașul Lacului, acum mult, mult timp, pe când Thror era încă Rege sub Munte.

-Dar…nu, nu, nu! Este imposibil! îmi spun eu. Dar dacă ne-am unii forțele și am comunica între noi? Atunci poate puterea Săgeții Negre se va reflecta în cuvintele rostite de noi și va străpunge aerul, căutându-și ținta. Solzii dragonului sunt foarte duri. Nimic nu îi putea străpunge, însă acum mult, mult timp, regeleȚinutului de Jos a reușit să îi smulgă dragonului un solz de pe piept, iar acum noi va trebui să îi ducem la bun sfârșit încercarea cea eroică.

-Stați! strig eu. Nu putem să îl învingem pe Mărețul Smaug dacă nu luptăm împreună! Totul va fi în zadar, iar acesta va reuși să ne cucerească și ultima fărâmă de speranță, punând stăpânire pe tot ceea ce ne este drag! Dacă nu suntem uniți și nu vom comunica, tot ceea ce îndrăgim se va transforma în scrum.Iar bestia ce ne privește cu ură, brăzdând cerul cu aripile sale ca niște săbii ne va sfârși povestea rând pe rând, fără a mai sta pe gânduri și fără a ne mai da un moment de răgaz! Trebuie să încercăm! Dar nu fiecare, de unul singur, ci împreună! Căutați cea mai suavă poezie și rostiți cu toții versurile acesteia, iar ea va devein suliță pentru dragon și scut pentru noi toți!

Cu repeziciune, căutăm printer hârtiile mototolite, aruncate pe covorul din firișoare de iarbă, însă ceea ce căutăm nu era de găsit! Dar, ca prin minune, printer grămăjoarele de Frunze picate la pământ, arse de ura dragonului, se ivește o hârtie pe care era scris următorul vers:

“Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă”   Ploaia de Magda Isanos (fragment)

Ridic bilețelul și împreună rostim cu voce tare cuvintele pictate parcă pe bucata palidă de hârtie, iar atunci, ca prin minune, din glasul fiecăruia iese o bobiță de culoarea scrumului, dar strălucitoare asemene a unei stele. Se adună toate laolată și străpungând văzduhul, formează conturul unei săgeți, unei Săgeți Negre! Glasul, comunicarea și dorința de a-l învinge pe Smaug au alcătuit împreună Săgeata Neagră! Strălucind pentru o ultimă dată în aer, aceasta se îndreaptă către dragon, răpunându-l și făcându-l să dispară ca și cum nu a existat niciodată acolo! Iar legenda dragonului s-a răspândit în toatăl umea! Legenda copiilor care împreună au învins răul! Și așa cum v-am spus la început, am reușit să descoperim comoara ce ne aștepta la finalul acestei aventuri neașteptate! COMUNICAREA!Povestea mea a luat sfârșit, însă a voastră poate să continue până când aceasta va devein cea mai interesantă aventură și pe care toți copiii o vor parcurge cu mare drag! Lăsați imaginația să vă cuprindă!

Maria Constantin