Festivalul de Teatru- 15-20 noiembrie 2022, la Teatrul ,,Toma Caragiu'' din Ploiești

Teatrul,,Toma Caragiu" din Ploiești și-a deschis portile pentru parteneriate, schimburi de experiență în folosul ploieștenilor,  astfel în luna noiembrie 2022, între 15 și 20, scena este gazda unor spectacole demne de a rămâne în memorie.a 12-a ediție a Festivalului de Teatru.Pe 19 noiembrie 2022, grație invitațiilor oferite de vechiul meu prieten Gelu Nicolae Ionescu, am participat la  teatrul Toma Caragiu, la vizionarea piesei ,,Mama" de Florian Zellerr, în regia lui Cristi Juncu, jucată de actorii teatrului ,,Notara"din Bucuresti, având următoarea distributie: Mama(Anne)-Catrinel DumitrescuTatăl (Pierre) Sorin Cociș,Fiul, (Nicolas- Rares Andricu, ,fata(Elodie /Alexandra Murăruș, asistenți medicali(figuratie-Bogdan Chchea, Ciprian Udriștedurata.Piesa a durat o oră și 40 de  minute, fară pauză, reușind să capteze atenția tuturor spectatorilor atât prin decorul simplu, ilustrând o incăpere, cât și prin melodiile inserate în pauzele dintre scene. Piesa, o farsă neagră, dezvăluind o dramă psihologică,  are în centru o mamă trecută de a doua tinerețe, căsătorită cu un bărbat ocupat, care o lasă multă vreme singură, pe care îl banuiește ca o înșala, cu copii trecuți de 25 de ani, care încearcă să își contruiască relații, familii, să își câștige autonomia, Nicolas și Sara.Nicolas e îndrăgostit de Elodie, astfel că piesa aduce în prim plan aspecte precum dependența, libertatea, fericirea, comunicarea, familia, cuplul, relatia părinți, copii,  este prezent motivul incompatibilitătii între posibila viitoare soacră și noră, acela al mamei care din dragoste prea mare pentru copiii săi se agața de aceștia pentru a petrece cât mai mult timp alături de ei, pentru a își umple golul interior..Este un cerc vicios prezentat, acela al atitudinii de victimă, care nu găsește fericirea în sine, o caută în afară, așteaptă să primească recunoștință, dragoste din partea celor cărora le-a dedicat viața, asteaptă complimente, aprecieri spre a își îmbogăți climatul lăuntric.Semnificativ este momentul când îmbracă o rochie roșie,bsimbol al iesirii din cotidian, al energizării, al pasiunii, al vieții trăite din plin la care ea doar visează.Cei iubiți se simt înlănțuiti, cicăliti, sufocați și caută să se îndepărteze, să își traăiască viața așa cum simt ei că primesc bucurie.Este  interesantă viziunea regizorală care prezintă în paralel, de fapt, în succesiune, diferitele posibilităti de reactie, de construire, sculptare a realității prin limbaj, comportament, se apelează la tehnica înghețării unei imagini,  la simboluri ce reflectă lumea lăuntrica a mamei, cum ar fi cel al toporului, ce apare în prim plan  de fiecare dată când ea trăiește o dramă, sau al capetelor care ies din masă, pe rând, ilustrând noianul de gânduri, vocea interioară a femeii.Sunt motive care reliefeaza tipicul vieții în unele familii, al femeii cu multiple roluri, mamă, soție, frustrată de trecerea timpului, care își aminteste de vremea când punea micul dejun întregii familiei, resimțind aceasta activitate ca fiind esențială pentru echilibrul interior, o femeie care nu se mai simte peste timp frumoasă, iubită, utilă, care și-a pierdut reperele, sensul vieții, în mijlocul unei familii care este antrenată in activități, evenimente exterioare sau interioare care o fac sa se simta exclusă.Pe sot, îl invinuiește de adulter, că pleacă în delegatie ca scuză pentru întâlnirea cu alte femei, pe copii, că vin rar pe acasă, că nu îi răspund la telefon, mesaje, pe posibila noră e geloasă pentru că simte ca i-a furat fiul, marea sa dragoste, asa ca își varsă amarul în bautură când și când, în medicamente, le reproșează, le cerseste atenția, ajunge în final chiar pe patul unui spital, încercând să se sinucidă, simbol al imposibilității de a înfrunta realitatea, de a găsi resursele pentru bucurie și sens în viața sa.Există si elemente comice în acesta drama, limbajul smulge zâmbete publicului in ciuda situației dramatice.Sala teatrului ,,Toma Caragiu din Ploiesti, plina ochi, părea ca nu se respiră, posibil ca mulți dintre cei prezenti experientaseră cândva trăirile protagonistei la o scala mai mare sau mai mică, având în vedere că se așterneau probleme precum trădarea, dragostea sufocantă, respingerea, dialogurile cotidiene marcate de monotonie, rutină, problemele familiale, cicăleala, pierderea sau găsirea unui sens în viață, minciuna, adevărul, atitudinea si rolul acesteia pentru câștigarea respectului de sine și al celorlalți, al iubirii, ca mecanism fundamental de ancorare a ființei în bucurie.Piesa a fost un real succes, actorii au fost aplaudați, auditoriul a experimentat ocazia de a face introspecții și de a face o analiză a elementelor care dau farmec sau care fură farmecul vieții.

Iulia Dragomir