CENTENAR PIAZZOLLA 2021_un tango ce dăinuie în eternitate

Toamna în nuanţe ruginii pictează ritmurile alese şi unice ale Argentinei.

Poate că nici un anotimp nu putea ilustra mai bine acordurile muzicii lui Astor Piazolla, decât o toamnă caragialiană de 2021, adusă pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti.

Pe 23 septembrie 2021 am audiat unul dintre cele mai vibrante concerte din câte a auzit universul până acum. Centenarul Astor Piazzolla – “ 100 years of an authentic story” a scăldat sala Filarmonicii ploieştene în intensitatea de neegalat a notelor argentiniene îmbinate armonios cu cele clasice, pentru a forma un cocktail muzical care să te înalțe pe culmile inspiraţiei şi ale infinitului.

Având în față orchestra simfonică a Filarmonicii “Paul Constantinescu”, în conducerea celebrului dirijor Tiberiu Oprea, pe aranjamentele de pian ale maestrului pianist Mariano Castro  şi în acompaniamentul unic al vocii Analiei Selis, am fost purtaţi, preţ de aproape două ore, în lumea lui Astor Piazzolla. Muzica inconfundabilă, fiecare piesă din cele 12 a avut în spate o poveste unică pe care solista, în stilu-i caracteristic de storyteller ne-a relatat-o, într-o îmbinare superbă de vorbă şi cânt, creând astfel o prezenţă reală printre noi a celui care a fost marele Astor Piazzolla.

Viaţa marelui muzician argentinian, compozitor și virtuoz instrumentist la bandoneon⁠, născut la Buenos Aires în 1921, a fost tumultuoasă din toate punctele de vedere, asumarea rolului său de pioner într-ale tangoului creându-i faima, dar şi drama existenţei sale. Piazzolla a revoluționat muzica de tango, creând ceea ce s-a numit la un moment dat "tango nuevo", fiind o replică a tradiționalului tango argentinian (tango argentino). Născut în Argentina, dar mutat cu familia la New York la o vârstă foarte fragedă, creaţia sa a fost influenţată de multiple stiluri şi şcoli celebre de muzică, ce au născut în final patrimoniul muzical mondial inconfundabil pe care-l avem astăzi – el tango nuevo.  

Concertul de la Ploieşti a dezvăluit publicului o latură mai puţin cunoscută, şi anume că multe dintre piesele vocal-instrumentale ale lui Piazzolla sunt susţinute de marii poeţi ca Jorge Luis Borges sau Horacio Ferrer. Poveştile celor 12 piese audiate în concert sunt extrem de impresionante şi poartă, încă o dată, intensitatea specifică culturii latine, drama unei societăţi lipsite de administrare şi poveştile unice ale indivizilor care încearcă, într-un perpetuum mobile, să renască din propria cenuşă.

Analia Selis şi Mariano Castro, argentinieni poposiţi şi stabiliţi pe tărâm românesc, îşi cântă dorul, doina şi dorinţa faţă de unicul, fantasticul şi melancolicul oraş din țara de baştină, Buenos Aires, cel care incumbă toată existenţa feroce şi bucuria unei drame existenţiale exprimate prin tango. Iar muzica lui Piazzolla este o descriere perfectă a acestei citadele, înlănţuite de misterul dansului. “Regreso al amor” sau “Jacinto Chiclana” (scris de marele Jorge Luis Borges) exprimă povestea şi regretul, parcă al unui Hemingway care a fost alungat din Cuba sa iubită, şi care s-a sfârşit chiar de dorul acesteia. Piazzolla nu a cântat numai tumultul său interior, el a exprimat deopotrivă, prin muzica sa, agitaţia nedefinită a citadelei, înţelepciunea străzii, dar şi neajunsurile ei.  Piazzolla este prin excelenţă un făuritor lipsit de cuvinte, dar îmbrăcat în sunet, al oraşului Buenos Aires. El este imaginea şi marca incontestabilă a acestuia.

Un alt exemplu elocvent este piesa cu titlul “Los paraguas de Buenos Aires” (“Umbrelele din Buenos Aires”), o piesă foarte simplă, dar dramatică, aici regăsindu-se de fapt, forţa de nestăvilit a ei. Un om singur, fără umbrelă, care stă în ploaie, îşi aduce aminte, cu o mare doză de melancolie, de vremurile mai bune, acompaniat fiind probabil de fiinţa dragă şi având o umbrelă care să-l ferească de ploaie. Pe acorduri puternice, trecutul, prezentul şi viitorul se cântă împreună pentru a da curs unei amintiri răsunătoare.

Strada este tabloul suprem dătător de creaţie. Piazzolla, prin cultura-i specifică,  vorbeşte inclusiv despre oamenii străzii din Buenos Aires, despre nebunia care se instalează în minţile şi sufletele celor care poate şi-au pierdut calea dreaptă, aspecte redate în “Balada para un loco” (“Balada pentru un nebun”), unde “jumătate dansăm, jumătate zburăm”. “Chiquilin de Bachin” – o piesă cu adevărat extrasă din realitatea concretă, Bachin fiind locul, restaurantul în care Piazzolla îşi lua de obicei masa şi unde l-a cunoscut la un moment dat pe Chiquilin, un băieţel care vindea trandafiri şi care îi devine în scurt timp un bun prieten - “o figură mică, cu ochi mari şi pierduţi”. 

La 18 ani, după un periplu pe tărâm American, Piazzolla a revenit în draga sa cetate, Buenos Aires şi a intrat în cea mai importantă orchestră de tango tradiţional din Argentina, condusă de Anibal Troilo, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni de tango tradiţional din toate vremurile. Aici a început să compună şi să facă aranjamente muzicale care, la vremea respectivă au fost refuzate categoric, deoarece aduceau în peisajul muzical un nou tip de tango, complet diferit. De aceea, a fost numit chiar “anti-tango” sau “ucigaşul tango-ului tradiţional”. Piazzolla a suferit extrem de mult din cauza faptului că era înlăturat chiar de către ai lui, că stilul său era neînţeles. Deşi respira tango şi mânca tango pe pâine, Piazzolla a hotărât la un moment dat să se reîntoarcă la muzica clasică pe care o studiase în trecut. Astfel, printr-o bursă obţinută la Paris, a reuşit să întâlnească femeia care i-a recunoscut geniul şi  l-a îndemnat să se întoarcă negreşit la acordurile sale de suflet, şi anume tango. “Trebuie să te întorci în Argentina, să te lupţi, pentru că tu nu eşti un muzician clasic, eşti un stil de tango, eşti Astor Piazzolla.” Astfel, Piazzolla a depus eforturi măreţe în a-i fi recunoscută muzica, stilul incomparabil şi de neegalat până atunci. Nu a fost recunoscut însă în Argentina, până nu a fost recunoscut la nivel mondial. Aici ne regăsim şi noi, românii, cu destinul geniilor nerecunoscute în spațiul mioritic.

“Anotimpurile la Buenos Aires” de Astor Piazzolla s-au audiat într-o antiteză fantastică cu cele bine-cunoscute ale lui Vivaldi. Dacă la Vivaldi trăim nişte anotimpuri baroce, într-o pulsaţie fermă şi rece, la Piazzolla anotimpurile sunt pasionale şi profunde, vara vibrantă şi dogoritoare îți  curge prin simţuri, iarna te loveşte cu accente de foc, primăvara îţi mişcă picioarele în paşi de dans, iar toamna ne amintim de vremurile trecute, dansând în ploaie.  Piazzolla nu a compus anotimpurile în felul lui Vivaldi, ci le-a zămislit cu o pasiune ferventă pentru oraşul său natal, Buenos Aires, de care era îndrăgostit iremediabil, şi căruia i-a studiat şi dedicat fiecare colţişor de stradă. A scris anotimpurile în perioade diferite ale vieţii lui şi nu le-a cântat niciodată împreună, ci numai atunci când intra în dialog direct cu citadela sa neţărmurită.

“Balada pară mi muerte” (“Balada pentru momentul în care voi muri”) semnifică obsesia lui Piazzolla pentru moarte ca personaj în sine, iar piesa este dedicată sieşi, propriei morţi. El îşi dorea să moară la ora 6 fix de dimineaţă, în oraşul său de suflet. Moartea i s-a tras însă la 2 ani de la un atac cerebral. A murit la Buenos Aires, oraşul pe care l-a iubit enorm.

“Fuga y misterio” (“Fugă şi mister”) este o piesă diferită care îmbină tangoul cu tehnici de compoziţie academică pe care le-a perfecţionat în Franţa. Este un cumul deosebit între sacru şi profan.

“Milonga de la Anunciation” (“Milonga Bunei Vestiri”) din opera “Maria de Buenos Aires” este povestea unei Marii aflate în întuneric, în umbră, care luptă pentru a renaşte, pentru a ieşi din acest întuneric. Piesa descrie renaşterea Mariei într-un mod intens, nebun, dramatic, caracteristic lui Piazzolla.

Seara s-a încheiat cu un bis în acompaniament de Libertango, celebra creaţie care circulă prin sufletele tuturor pasionaţilor de dans, de tango, de intensitate a simţurilor, de cultură latină şi, nu în ultimul rând, de cea universală, deoarece muzica lui Astor Piazzolla va rămâne în conştiinţa colectivă pretutindeni şi pentru totdeauna. 

Beneficiul creat de Piazzolla patrimoniului muzicii mondiale este colosal, în special prin aducerea tangoului la un nivel academic foarte înalt, care a făcut posibilă audiția lui pe marele scene ale lumii. Nu a existat nimeni înaintea lui care să fi făcut acest lucru. Mulţumim, Piazzolla!

Notele autentice ale acestui concert au fost aranjate de maestrul pianist Mariano Castro, interpretate într-un mod deoasebit de asumat, teatral şi intens de către Analia Selis, solista ce seamănă spiritul argentinian pe scenele din România, şi aduse în incinta Filarmonicii ploieştene prin amabilitatea şi efortul echipei manageriale ale instituţiei, care ne-a obişnuit demult cu acest tip de concerte de top. Mulţumim pentru găzduirea acestui eveniment!

(25 septembrie 2021, Ana NEDELCU, editor principal revista TIMPUL Ploieşti – Artă şi Comunicare; https://www.facebook.com/LiterAnART)