Recenzie,, Despre Secretul Muntelui Sacru'' de Irina Elena Catrinescu

Ema Petrescu
0

Despre ,,Secretul Muntelui Sacru” de Ema Petrescu

Prof. dr. Irina Elena Catrinescu

O carte despre triumful iubirii!  De la povestea prințesei Isabela și Nor Alb, până la povestea de dragoste dintre regele Nisar și Ariela, eroii sunt provocați să găsească o cale spre adevărata iubire, care nu se poate obține prin forță, așa cum a încercat căpcăunul din povestea Talismanul Prințesei, și care, în egală măsură, presupune forță interioară, bunătate și curaj sau o voce de privighetoare.

          O carte despre principalele virtuți care ar trebui să le fie insuflate celor mici: bunătatea, curajul, loialitatea, dragostea.

         O carte despre ceea ce ruinează ființa umană și o trasnsformă într-un ,,ținut sterp”: răutatea, invidia, lăcomia, dușmănia, autosuficiența. Sărăcia devine în aceste povești o expresie a unei sterilități spirituale.

          Într-o formă clasică, alegorică, cele șase basme reunite sub titul Secretul Muntelui Sacru, aduc în prim-plan prinți și prințese, regi și regine, slugi credincioase și căpcăuni, personaje purtătoare de simboluri universale. Infrastructura simbolică se fundamentează deopotrivă pe onomastică (Isabela, regele Nor Negru, prințul Nor-Alb prințesa Rază de Soare, regele Adevăr-Cuvânt) și pe toponimie (Regatul Sterp, Ținutul Trandafirilor, Muntele Sacru, pădurea în care va muri săracă regina Inimă de Piatră, pădurea fermecată în care o prințesă își va întâlni sortitul), dar sunt invocate și semnificații filosofice mistificate în forța magică a rubinului primit de prințesa Rază de Soare la naștere (aluzie la piatra filosofală) sau în cuvântul - rhema, cuvântul viu prin care cei mici pot înțelege relația cuvânt -viață. Cuvintele pe care le vor rosti îi vor conduce fie spre Ținutul Trandafirilor, fie spre Regatul Sterp.

          Cititorii mici și mari sunt invitați într-un tărâm fabulos desemnat de însăși autorare prin sintagmele ,,pe vremurile acelea”, sau ,,pe vremea aceea”, ceea ce avertizează asupra unei distanțe temporale dintre timpul poveștii și cel al povestirii, implicit al receptării. Astfel, autoarea propune și o redescoperire a basmului și o poziționare din perspectiva contemporaneității în raport cu acesta. Basmul devine la Ema Petrescu un fel de pretext pentru o ,,pedagogie spirituală și emoționala”, în sensul că acesta actualizează deopotrivă o funcție narativă și o funcție a receptării active, formative, practice, demers conceput de autoare pe trei dimensiuni. Prima dimensiune vizează familiarizarea copiilor cu universul ficțional, în timp ce următoarele au în vederere ,,transferul” valorilor propuse de acesta. Cititorii sunt forțați să ia act de propriile emoții stârnite de lectură, să empatizeze cu eroii, astfel, să relaționeze activ cu spațiul imaginar. Procesul de conștientizare a emoțiilor este apoi statornicit prin unul de formare de noi competențe: copilul este provocat să își scrie propria poveste, sub impactul celei citite și analizate prin întrebări și, astfel, să își conștientizeze capacitatea creativă și puterea imaginației. Așadar, basmul devine un pretext pentru explorarea unui fond latent de creație, pe care autoarea îl presupune ca existent, și pe care îl ajută să se manifeste. De altfel, dimensiunea didactică a poveștilor este evidențiată de autoare și prin indicațiile metatextuale ce însoțesc fiecare titlu și care au scopul de a orienta lectura spre valorile propuse de universul ficțional.

             Și nu în ultimul rând, o carte pentru o terapie a eticii. Alături de cei mici, părinții sunt invitați în lumea curată a copilăriei, a valorilor nealterate, pe care basmul le conservă atât de bine.

Publicat în Cultură, Actualitate, cronica, educație

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te