,,Cum depășim frica?” - Exerciții de creativitate ale copiilor participanți ai Atelierului de comunicare, creativitate și lectură ,,Magia Poveștilor”, coord. psiholog – scriitor Ema Petrescu

Teama de eșec este una dintre cele mai dese frici trăite de copii și adolescenți, dar și de adulți totodată. În fața rezolvării sarcinilor școlare, temelor, expunerii acestora în fața clasei, copiii traversează un complex de stări emoționale, precum umilință, rușine, frica că nu sunt suficienți de buni precum colegii lor. Vestea bună este că aceste temeri pot fi învinse de copii cu suportul adulților semnificativi din viața lor. Haideți să urmărim soluțiile găsite de personajele create de copii în lupta cu frica.

Ca meterial de lucru pentru exercițiile de creativitate s-au folosit ,,Inimioare fericite” Povești Terapeutice, Mariana Konkoly, Ed. Aquila, Oradea, 2020, ,,Călătorie printre stele”, Ema Petrescu, Ed. Haniel, 2012.

Cum a învins Medeea frica

                             de Tania Chițoran, 7 ani

A fost odată o fată pe nume Medeea. Într-o zi la școală, a fost rugată să spună o poezie, dar ea a refuzat. După școală ea a ajuns acasă și s-a băgat în pat. Peste cinci minute, mama ei pe nume Ana, a venit la Medeea în cameră și când a văzut-o în pat s-a dus la ea și a întrebat-o?

-Ce ai pățit?

-Am fost pusă să spun o poezie, dar am refuzat.

-Ce-ar fi dacă ai exersa în fața mea?spuse mama.

Și Medeea așa a făcut, iar a doua zi la școală a spus poezia. Așa și-a învins Medeea frica.

Cum și-a învins frica Elena

de Alexandra Tănăsescu, 10 ani

A fost odată o fetiță Elena. Ea era la școală în clasa I. Era foarte talentată la desen, așa că mama ei a invitat-o la un concurs de desen. Când a văzut că mama ei a înscris-o la concursul acela au apucat-o durerile de burtă de frică. Când i-a spus să se pregătească de concurs și să arate o lucrare făcută de ea, și-a zis în gând:

-Oare o să le placă? Oare o să desenez frumos?

După o săptămână, mama ei îi zise să se pregătească de plecare. Își luă desenele de prezentat și porni la drum spre sală. Doamnă învățătoare a pus-o să-și prezinte desenul. Când a vrut să-și prezinte desenul, a fost copleșită de teamă și n-a mai putut să vorbească, în plus au început să-i transpire mâinile și să-i bată inima foarte tare. Dar mama ei a încurajat-o din sală și a început să vorbească și să prezinte juraților desenele. După aceea și-a îmbrățișat părinții și le-a mulțumit că au ajutat-o. Când au venit rezultatele, ea a văzut că a câștigat și s-a bucurat foarte mult. Și de atunci și-a învins frica.

Povestea elefănțelului

                             de Maria Micloiu, 9 ani

A fost odată un elefănțel pe nume Cici căruia îi era frică de singurătate, pentru că trăia singur. Mama lui l-a abandonat când avea trei luni, pe el l-a luat un om și l-a crescut până la vârsta de șapte ani, când și-a găsit de muncă. Muncea din greu. Unui om i s-a făcut milă de el și l-a luat acasă. Pe domn îl chema George și era foarte bătrân. Elefănțelul era foarte cuminte acolo. După câteva zile, George a murit. Elefănțelul a crescut, era mare, inalt și puternic, trecuseră șase ani. El și-a revăzut mama și a fugit la ea. Mama și-a cerut iertare, iar elefănțelul care o iubea mult a iertat-o.

          După un an, mama a murit și elefănțelul a plâns mult timp, dar și-a învins frica de singurătate și i-a ajutat și pe alții să o facă. Într-o zi a întâlnit un elefănțel care semăna cu el când era mic și l-a luat cu el acasă și l-a îngrijit, l-a spălat, l-a pieptănat, că avea păr lung de pieptănat. La un moment dat l-a întrebat cum o cheamă pe mama lui și elefantul mic i-a spus și atunci el și-a dat seama că era fratele lui. Cei doi elefănței au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Tema lui Bib-Bib

                                      de Ștefan Lazăr, 9 ani

A fost odată un inventator pe nume Tom. El avea foarte multe invenții. Până și o școală de roboți inventase. El s-a gândit șă facă un robot special, adică un robot multicolor. A pus butoane, piulițe, șuruburi și bine-înțeles piesele multicolore. După o zi robotul era gata, dar nu era pusă o piesă, adică protectorul. Protectorul este un buton care face roboții să nu se rușineze.

          -Și cu asta gata! Noul meu robot este complet! Mai trebuie doar să apăs butonul și gata, spuse Tom.

          -Ce, pot vorbi!, spuse robotul Bib-Bib.

          -Da, eu ți-am dat viață, răspunse Tom.

          -Mersi, dar trebuie să merg la școală?

          -Da.

          -Ceee?

          -Cum ce?

          -Nu-mi vine să cred.

          -Hai, e târziu, hai în pat!

          -Bine, noapte bună!

          Următoarea zi Bib-Bib era destul de îndrăzneț. Tema lui era despre cum arăta casa lui. Ajungând la școală picioarele îi tremurau, dar a intrat hotărât. Când a ajuns în clasă se așeză în bancă și așteptă. Când intră doamna învățătoare urmă salutul:

          -Bună dimineața, roboței!

          -Bună dimineața, doamna!

          -Bun, sunt foarte curioasă să văd ce compuneri ați făcut despre casele voastre. Și aș vrea să-l ascult pe Bib-Bib.

          -Bine, casa...casa mea este...

          Vocea îi tremura foarte mult și nu știa ce să facă.

          -Hahaha! zise un roboțel.

          Și după aceea toată clasa se luă după el.

          -Încetați! zise doamna. Ai un bine, Bib- Bib.

          Bib- Bib începuse să plângă cu lacrimi virtuale. Când ajunse acasă Tom a apărut în camera lui și i-a zis:

          -Te rog, fii curajos!

          -Pot să îți citesc compunerea? zise Bib- Bib.

          -Da, cum să nu!

          Și Bib-Bib i-a citit compunerea de câteva ori lui Tom și după aceea s-a dus hotărât să citească compunerea la școală unde a primit un FB.

          Sfârșit

Văcuța încrezătoare

                   de Anissia Ioniță, 9 ani

A fost odată o văcuță pe nume Mișel. Ea îți dorea foarte mult să mănânce grăunțe, dar stăpânul ei, pe nume George, un om renumit în sat îi dădea numai iarbă.

Într- o zi, văcuța Mișel îi spuse lui George:

-Geoge, te rog, lasă-mă să mănânc grăunțe!

-Nu, răspunse el nervos. Iarba te va face să ai un lapte bun și proaspăt!

-Eu nu mai vreau să-mi vinzi laptele prin sat, gata! spuse Mișel.

-Nu vei reuși niciodată, ha, ha,ha, spuse George.

-Ba da, o să vezi, spuse Mișel impunătoare.

În altă zi Mișel a mers la văcuța Dixi, căreia i-a spus:

- Lasă-mă să mănânc și eu cu tine, stăpânul meu nu mă lasă, te rog!

-Bine, spuse Dixi și Mișel se puse pe mâncat.

Mai pe seară pe când ele tot mâncau a venit George și-a spus:

-Ce faceți aici, vai de mine, banii mei pe lapte, ce mă fac? spuse George.

-Vezi, dacă îți propui ceva, reușești! spuse Dixi.

-Da, așa este, ai avut dreptate! zise Mișel.

-Da, prietena mea a știut ce să facă!

Și George plecă acasă necăjit, iar văcuța plecă fericită pe drum. Apoi și-au văzut fiecare de drum și-au trăit fericiți.

Lumea ideală

                             de Eliza Bezman, 9 ani

A fost odată o lume ideală în care exista numai pozitivitate. Nu exista rău acolo. Cerul era senin noaptea și erau multe stele pe cer. De acolo se vedeau toate planetele. Și nu erau acolo deșeuri toxice (sau gunoaie). Nu erau animale rele. Pământul era acolo multicolor, cerul era mov, florile erau mici. Te hrăneai cu liniștea cerului. Existau numai cristale norocoase. Era și un ocean liniștitor. Ziua cerul era roz. Acolo exista un munte de cristal pe care dacă vei căra saci și vei ajunge în vârful muntelui îți vei putea pune orice dorință și se va împlini. După amiază cerul este mov și roz, iar norii sunt multicolori și plouă cu cristale care nu te lovesc. Nu există durere sau tristețe sau inimă înfrântă, există doar fericire. Te încarcă cu fericire oceanul liniștit.

Sfârșit