Recenzie a volumului de versuri-Gânduri, emoții, trăiri-Mihaela Median

Poeziile Mihaelei Median reprezintă o poartă de acces către universul interior al acesteia, sunt poezii cu mesaj, care surprind trăirile, preocupările, emoțiile, temerile, visele, nostalgiile, mijloace de meditație asupra a diverse aspecte ale vieții, având și efect tămăduitor pentru problemele întâmpinate în timp.

Se remarcă sinceritatea exprimării într-un stil simplu ca adevărul, direct. Preferă poezia cu rimă, sonoritățile armonioase, în spirit tradiționalist, clasic, dezvăluind și prin conținut, o fire preocupată de bine și frumos.Echilibrul compozițional este pus în relație cu ritmul așezat, cu tematica stabilă, reliefând canalele stimulante între care se mișcă emoțiile sale. Astfel, poeziile dezvăluie o fire analitică, sensibilă, pendulând între stări firești, alternând pesimismul cu optimismul, afându-se în căutarea sinelui, a valorilor vieții și ale sale.Poemele aduc în prim plan universul familial, mândria, bucuria de a fi mamă, dialogul imaginar cu divinitatea pentru restabilirea reperelor, promovează valorile creștine. Provoacă cititorul la introspecție pentru a se cunoaște mai bine și a își alinia faptele după moralitate și tot ce poate fi bun pentru sine și pentru ceilalți.

Prezintă lumea satului, universul casnic într-un registru folcloric,astfel utilizează termeni precum,, zău’’, ,,ăl mai mic’’, își exprimă sentimentele de patriotism, de atașament față de valorile străbune, față de familie, casa părintescă.

Poezia este un prilej de sondare a sinelui, de găsire a identității într-o lume în continuă mișcare, provocare,un mijloc prin care se echilibrează în raport cu dezamăgirile existenței, prin care oferă din preaplinul sufletesc lectorului. Aflată în conflict interior uneori, pendulând între ceea ce inima dictează și ceea ce rațiunea îi transmite, oferă îndemnuri, căutând înțelepciunea. Identificându-și darurile primite de Dumnezeu, cum ar fi darul previziunii uneori, este gata să se pună în slujba celorlalți atât prin existența sa, cât și prin ceea ce scrie.

Preocupată de urmele lăsate în conștiința, sufletul celorlalți, se dezvăluie prin prisma mai multor ipostaze feminine: mamă, soție, iubită, prietenă. Definește diverse aspecte, dezvăluindu-și spiritul meditativ.

Poeziile doamnei Mihaela Median ne provoacă în a căuta adevărul, lucrurile care contează, care conferă ființei armonie. o face să se șlefuiască, să evolueze spre binele tuturor.

Iulia Dragomir

Publicat în Fără categorie

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Fără categorie

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te