Sonetul iernii

Când fulgeră cu sunete-n șiroi de năluciri,

Aprind o candelă albastră în căușul viu.

Deși nu văd cărarea până-n capăt cu ce știu,

Împărtășim un timp sortit cu atâtea străluciri.

În ciuda tuturor capcanelor de lut și ploi,

Am strâns între splendori îngemănatele scăldări,

Privirea țintuită-n furt de calde sărutări.

În spațiile fără  margini, am rămas tot noi.

Și-n dansul nevăzut al viselor de catifea,

Tu ești același zâmbet înflorit pe buze dulci.

Să vii, să stai, tu, bucuria în altar s-o duci.

Acum, când mă înclin la stânga sau la dreapta Ta,

Ține-mă cum știi că e cel mai bine pentru har.

Totu-i un dar, te port în mine, cupă de cleștar. (25.01.2022-Iulia Dragomir)