“Spectacolul lumii” al lui Ioan Grigorescu s-a văzut de la Ploiești

Într-o după-amiază de 5 august torid, poeți, scriitori, istorici și ziariști ne-am adunat la grădină pentru a celebra lansarea oficială a Cenaclului Revistei Timpul Ploiești - Artă și Comunicare, una dintre cele peste 50 de filiale ale celebrei reviste TIMPUL a lui Eminescu, care funcționează momentan în țară și în diaspora, având sediul la Iași. De altfel, a fost un dublu eveniment care a marcat, pe lângă activitatea oficială de cenaclu și parteneriatul pe care îl avem cu UZPR - Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, în cadrul proiectului internațional In memoriam Ioan Grigorescu.
Ne onorează faptul că putem contribui într-un astfel de proiect, ce poartă amprenta cetățeanului din urbea lui Caragiale, căci și Ioan Grigorescu se poate mândri cu origini ploieștene. Astfel, descoperim personalități noi și celebrăm figuri importante din cetatea lui Moș Ploae, oameni care au adus un aport extrem de valoros la nivel național dar și internațional.

Ioan Grigorescu s-a născut la 20 octombrie 1930 la Ploiești și a murit în 26 martie 2011 tot la Ploiești. A fost un remarcabil prozator și publicist român, partea semnificativă a operei sale fiind formată din volumele de publicistică și reportaje. Este realizatorul (imagine și text) uneia dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune - Spectacolul lumii. Totodată, a scris scenarii și comentarii de film documentar și de ficțiune.
Ca parteneri în acest proiect închinat unuia dintre cei mai buni corespondenți de presă din România, am vorbit ieri, 5 august pe următoarele subiecte, alese cu grijă și având la bază tema majoră a Spectacolului lumii.

- Prezentare Revista Timpul Ploiești-Artă și comunicare realizată de Ema Petrescu - manager general şi editor;
Pentru cei interesați de lansarea filialei din Ploiești, va invităm să parcurgeți următorul articol: https://portal.revistatimpul.ro/timpul-ploiești-artă-și-comunicare/voluntari-în-artă-și-educație/
2. Prezentare generală Revista Timpul Iași - Ana Nedelcu - editor principal filiala Timpul Ploiești;
Istoricul importantului ziar TIMPUL apărut la București în secolul al XIX-lea, la care a publicat şi poetul nostru național, Mihai Eminescu, dar și alte personalități ale vremii, poate fi parcurs la: https://www.facebook.com/photo/?fbid=10223346947918447&set=a.10209826819523687

3. Prezentare proiect In memoriam Ioan Grigorescu - dna. prof. dr. Elena Trifan (coordonator din partea UZPR);
Pentru detalii legate de acest proiect, dar și de contribuțiile ce pot fi aduse, vă invităm să accesați: https://confluențe.org/elena_trifan_1623915707.html

4. Recenzie film Ioan Grigorescu - Ploiești- orașul alb al aurului negru - Ana Nedelcu - editor principal filiala Timpul Ploiești, cât și impresii ale participanților;
Aurul negru i-a adus Ploiestului vocația, fală și pâinea, spunea Ioan Grigorescu.
La Ploiești timpul trece prin ceasuri vechi așezate în mijlocul unui muzeu, spunea Nichita Stănescu.
În cadrul acestei rubrici am dezbătut aspectele esențiale legate de conținutul documentarului (întemeierea, legendele orașului, petrol-aurul negru și prima rafinărie din lume, monografii semnificative, Ploieștiul în al Doilea Război Mondial, arhitectură și urbanism, arte și cultură, învățământ universitar), cât și aspectele legate de tehnica de prezentare și modul de realizare a acestui film. Este important de menționat că Ioan Grigorescu a avut un talent de povestitor aparte și o voce extrem de plăcută auzului, care a captivat audiența prin stilul de grăitor al unui basm rostit la gura sobei sau prin graiul dulce al povestitorilor de legende mioritice.
Filmul poate fi accesat la: https://mindhelp.com/Movies/Poiesti05-ig-ro.mp4

5. Prezentare creații proprii ale participanților la eveniment pe tema Spectacolul lumii;
Rubrica a fost dedicată laturii creative a fiecărui participant. S-au lecturat poezii, fabule, s-au povestit întâmplări inedite din viața de ploieştean și s-au prezentat interviuri de pe platforma TIMPUL Ploiești, realizate cu personalități de marcă de la nivel local care, prin aportul adus, duc mai departe spiritul de creație al lui Ioan Grigorescu.
Interviurile cu Ana ȘERBAN (Muzeul Florilor de Mină Cheia) și cu Florin MANOLE (Tabăra Internațională de Sculptură Monumentală Ploiești) pot fi parcurse la: https://portal.revistatimpul.ro/timpul-ploiești-artă-și-comunicare/la-muzeul-flori-de-mînă-din-cheia-printre-cristale-darurile-pământului/ ; https://portal.revistatimpul.ro/timpul-ploiești-artă-și-comunicare/tabăra-internațională-de-sculptură-monumentală-ploiesti_interviu-florin-manole/ ;

6. Pilula de istorie pe tema Spectacolul lumii - dna. Prof. Emilia Luchian;
Pe un vârf de munte, pe o stâncă anume, un schit ne veghează. Discursul istoric a început prin a fi poezie, îndeplinindu-și menirea de a ne face mai demni. Poezia locului se împletește cu rostul schitului devenit mănăstirea "Cetățuia Negru Vodă". Se află la 22 km de Câmpulung Muscel, pe un munte ce se oglindește în apă Dâmboviței. Nu se știe precis numele ctitorului, dar povestirile localnicilor îl pomenesc pe legendarul Negru Vodă. Suișul e presărat cu 12 cruci de lemn, ca o Golgotă, iar așezământul poate fi definit ca o Meteoră a României. Aici sunt două biserici, una rupestră cu două altare (ortodox și catolic) unde îngenuncheau Domnul țării și Doamna, cât și o biserică nouă de lemn, ca în Maramureșul istoric. O cruce mare se înalță pe o stâncă, la baza ei fiind "Masa lui Mihai Viteazul". În grota moșului s-au descoperit osemintele unui sihastru, Ioanichie Schimonahul, singurele moaște întregi de pe teritoriul românesc. În biserica din peșteră, un izvor oferă apă creștinilor numai în perioada cuprinsă între două mari sărbători, Izvorul Tămăduirii și Adormirea Maicii Domnului. Se spune că Negru Vodă a cerut un semn divin, cu speranța de a scăpa țara de tătari. Și atunci, o piatră, încălzindu-se, a întipărit forma piciorului Voievodului. Pe peretele exterior peșterii, săpat în piatră, "Cavalerul trac" apără trecătoarea, așa cum strămoșii daci o făcuseră în alte timpuri și când aici se înălța o davă mândră.
"Aici ne înconjoară trecutul, urmele celor ce îngenuncheau în Cetățuie" (Gala Galaction)
_Emilia Luchian

7. Audiție CD Despre iubire - Poezie, recitare Ema Petrescu, cant-autor Dan Lucian Corb;
Despre iubire reprezintă un proiect comun a doi artişti, o combinație extrem de frumoasă între versurile gingașe ale poetei Ema Petrescu și linia melodică suavă a lui Dan Lucian Corb. Acordurile muzicale se completează perfect pe stilul poetic.

La final, dorim să mulțumim UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România) şi anume d-nei prof. Elena Trifan (coordonator de proiect) pentru acest parteneriat extrem de onorant pentru ploieșteni, dar și pentru filiala noastră TIMPUL, proaspăt înființată la Ploiești!
Mulțumim, de asemenea, tuturor pentru prezență și contribuții!
(06 august 2021; Ana NEDELCU – editor principal TIMPUL Ploieşti – Artă şi Comunicare; ALBUM COMPLET la https://www.facebook.com/media/set/?vanity=LiterAnART&set=a.283138723553713)




Publicat în Actualitate, cronica
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Actualitate, cronica
Etichete: timpul ploiesti, arta si comunicare, revista, lansare proiect, in memoriam ioan grigorescu, UZPR
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.