Totul se schimbă odată cu sufletul tău-Nistor Delia-C.E.V.M

Este începutul unui nou an școlar. Anul acesta, Park Sunmin este o elevă de schimb la un liceu din România. Ea este de naționalitate asiatică, mai bine zis, din Coreea de Sud. Este o fire calmă și drăgălașă, are un păr des și negru precum abanosul. Ochii ei mici îți invadează mintea la prima întâlnire, în obraji se poate vedea o mică urmă de roșeață, ceea ce îi dă un colorat armonios întregii fețe. Bretonul îi stă puțin peste ochi, acest lucru oferindu-i un aer misterios. Ea s-a mutat aici împreună cu întreaga sa familie.

A sosit ziua de luni, deschiderea anului școlar. Sunmin s-a îndreptat către biroul directorului pentru a afla în ce clasă este. Ajunsă acolo, observă că era așteptată de două fete.

Sara, avea  părul roșcat ca soarele la asfințit,  ochii căprui precum ciocolata și cu o siluetă destul de înaltă. Era îmbrăcată cu o fustă puțin mai scurtă de genunchi, o cămașă albă, cu o curea în jurul taliei și  o geantă ce stătea să cadă pe podea.  Era dificil să îi observi fața deoarece era machiată cam strident, în special la ochi și buze.

Pe cealaltă fată o chema Roxi. Ea avea un păr lung și blond precum Rapunzel. Ochii ei verzi te făceau să uiți de toate și să o privești precum se uită un pictor la propria sa creație. Statura  era micuță, așa că nu ar fi fost greu să o pierzi din privire într-o mulțime mare de oameni. Purta o pereche de blugi, largi, cu un hanorac la fel de colorat precum curcubeul, iar în picioare, avea o pereche de adidași. Fața era naturală, ceea ce o făcea mai frumoasă decât Sara.

-Bună! Sunt Park Sunmin.

- Tu trebuie să fii fata de schimb, nu? Întrebă Sara, cu o privire neutră.

- Da, eu sunt. Îmi pare bine de cunoștință! și se înclină în semn de respect.

- Bună, eu sunt Roxi, iar ea este Sara!  repetă aceeași acțiune.

- De unde vii tu?? Ești ciudată. Ești așa de mică, precum un copil de generală. Și hainele acelea! Sunt așa de învechite! Se vede că vii de undeva, de unde moda nu este avansată! zise Sara cu batjocură în privire... Sper că nu vrei să fii prietenă cu mine!Nu pot fi văzută cu una ca tine! spuserâzând,  în timp ce se îndepărta de cele două fete.

- Nu o lua în serios! E doar geloasă că tu ești așa de frumoasă, chiar și fără machiaj. Ea este cunoscută în întregul liceu ca fiind cea mai populară fată. Totuși, eu nu o pot suporta.

- Atunci, de ce erai cu ea?

- Pentru că domnul director avea nevoie de cineva care să te ghideze, să îți  arate clasa, școala, să îți explice regulile și tot feluri de lucruri asemănătoare! spuse cu un zâmbet mare pe față.

- Haha... Mulțumesc. Oricum, nu ar trebui să mergem la ore??

- Astăzi este doar deschiderea. Orele normale încep peste două zile. Vom vorbi cu domnii diriginți pentru diferite activități, să cunoaștem noii colegi.

- Am înțeles!! Sună interesant! spuse  Sunmin zâmbind. Ai vrea să îmi arăți școala??

-Sigur! Hai!

Roxi o prinse pe Sunmin de mână și începură să se plimbe prin școală. Toată lumea se holba la Sunmin. Unii râdeau, alții se minunau de drăgălășenia ei, iar cei mai mulți încercau să ,,imite” limba ei maternă, ceea ce era, evident, o glumă proastă.

Fetele ajunseră în curtea liceului și se așezară pe o bancă. Câteva minute mai târziu, Sara se apropie de ele, urmată de alte trei fete.

• Ia uite, pe cine avem noi aici, o chinezoaică fără pic de stil!  Ai venit să ne mănânci animalele de companie?? zise eași cele 4 începură să chicotească..
• Nu sunt chinezoaică și nu mănânc animale de companie.
• Văd că începi să ai tupeu. Tu știi cine sunt eu?
• Nu și nici nu îmi pasă. rosti Sunmin cu siguranță în voce. Am înțeles din prima că nu vrei să fim prietene, așa că nu suntem, dar nu ai niciun drept să vii să mă jignești așa.

În următoarea clipă, Sara o prinse pe Sunmin de păr și o trânti  pe pământ. Fetele din spatele Sarei începură să râdă. Roxi se ridică și se îndreptă către Sara.

• Dă-i drumul, Sara! Nu ți-a făcut nimic. Abia a venit. Azi s-a și aplecat în fața ta. Ce mai vrei de la ea??
• Nu te băga!! țipăSara la Roxi. Ce mi-a făcut? Nimic, dar nu am suportat-o de când am văzut-o! și își întoarse privirea către fata de pe jos. Să te ferești de mine! Nu știi ce o să se întâmple data viitoare când mă vezi.

Acestea fiind spuse, fetele cele răutăcioase plecară. Roxi o ajută pe Sunmin să se ridice și să se așeze din nou pe bancă. Fata era roșie în jurul ochilor, ceea ce însemna că  începe să plângă cât de curând.

• De ce se comportă așa cu mine? Chiar așa de ciudată sunt? Doar pentru că vin din Asia, din Coreea, nu înseamnă că nu sunt om.!!  lacrimile începură să curgă precum un robinet abia deschis...
• Așa este aici!  grăiește Roxi cu glasul stins. Îmi e rușine că trăiesc într-o țară unde totul pare diferit, ciudat sau urât uneori. Lumea se mândrește că suntem unici, prietenoși, amabili, dar sunt și situații când adevărul este total opus.
• Înțeleg! Este o lume rea, dar măcar există oameni ca tine, persoane care să înțeleagă cum e să fii diferit, să îți fie frică să îți arăți advărata personalitate, adevăratul eu. Sper doar că pe parcursul șederii mele aici să reușesc să mă integrez. Nu vreau prieteni mulți. Tu îmi ești de ajuns.
• Serios?? Suntem prietene? Ce mă bucur că pot fi prietenă cu o persoană așa ca tine!

Fetele se îmbrățișară și se îndreaptară către ieșirea liceului.

           Trecu și acest an. Sumnin a reușit cu greu să se integreze, ținând cont că fetele au împrăștiat tot felul de zvonuri despre ea încă de la început. Toată lumea râdea și o arăta cu degetul, unii fugeau de ea, alții o jigneau și tot așa. Chiar a fost agresată fizic celelalte fete ,,populare” din liceu, de câteva ori, dar totul a fost bine după ce Sunmin și-a chemat familia la școală.

Fata a trecut printr-o perioadă grea, dar cu ajutorul lui Roxi a rămas puternică.

Toate glumele s-au dus din clipa în care Sunmin și-a arătat talentul în fața întegului liceu la una dintre cele mai populare activități ale acestuia: un concurs de talente. Până atunci, Sara a fost cea care a câștigase, ea făcând de mică balet și dans contemporan. Dar anul acesta, a fost special deoarece toți au fost surprinși de mișcările de dans și de vocea lui Sunmin care își făcea singură piesele și coregrafiile. Ea a cântat despre tot ceea ce a pățit în acel an, toate glumele, agresiunile, amenințările primite. Fata plângea în timp ce cânta. Inimile celor din public au fost topite de vorbele lui Sunmin. În acel moment, toți și-au dat seama că au greșit făcând glume despre naționalitatea ei, despre felul în care arăta, despre limba ei maternă,  stil, de tot ce o diferenția.

Au înțeles că nu contează că ești român, corean, chinez, african, canadian, american,rus, german, ortodox, creștin, ateu, alb, negru, înal, gras, cilucrul cel mai important este să fii om . Să te ferești de discriminări. Tot ce este diferit nu se acceptă în societate. Au înțeles că ceva trebuie schimbat în felul lor de a gândi și a se manifesta, că frumusețea lumii începe de la ei înșiși.

Nistor Delia, clasa XI E1, Colegiul Economic,, Virgil Madgearu’’, Municipiul Ploiești