Miruna Varzar

sensibilitate și talent

Miruna este, incontestabil, vedeta acestui număr al revistei „NOI”. Foarte talentată, de o sensibilitate cu totul specială, colega noastră are toate atuurile unui viitor poet adevărat.

Vă invităm să o cunoașteți pe Miruna prin versurile sale!

Diametrul

Oarbă și pierdută 

În al nostru 

Diametru-ngust, 

Încă-ți scriu, 

Încă sper, pentru că

Eu…

Simt atingerea-ți fină 

Și vinovăția,

Că tu… 

Mi-ai furat lumea,

Ascunzându-mi ochii

De adevăratul tu, 

Lăsându-mi inima regină 

Prin tot trupul meu

Ruginit de lacrimi. 

Oarbă și pierdută 

În al nostru 

Diametru-ngust, 

Încerc să văd

Din nou, 

Și să sper 

Într-o pauză eternică

Ce ne va distruge 

Diametrul nostru... 

Bilet în răsărit

Spune-mi că ești cea mai dulce dorință 

Pusă de anul nou

Și că ești croit 

Pentru al meu suflet. 

Spune-mi că eu îți sunt dulcea dorință 

De ziua ta

Și că mă iubești

De-ți crește-n inimă un loc doar al meu. 

Hai să ne spunem

Ce deja știm, 

Cuvinte formulate altfel, 

Așezate în sufletul nostru

Unit. 

Nu te mint,

Nu ți-am donat din a mea dragoste,

Pur și simplu deja

Era a ta.

Hai să ne îmbrățișăm, să ne uităm 

În dulcea acadea cumpărată, 

Lasă temele, mai avem doi lei… 

Hai să ne luăm bilet în răsărit. 

HAI, IUBEȘTE-MĂ, STRĂINE

Iubi-mi-ai, străine,

Și gândurile vechi

Și zilele ploioase

Pe care le ador. 

Iubi-mi-ai, străine,

Mâinile mele reci, 

Și șoaptele mele

Și ochii mei căprui. 

Iubi-mi-ai, străine, 

Poezia mea

Fără de rimă

Și cu drag înecate-ai 

În ea! 

Fluturi orbi

Chiar ai crezut că eu îți sunt?

Ti-aș fi dat restul, dar nu am mărunt,

Iubirea ta-mi aparține, 

Dar restul ți-l dau mâine. 

Mărunțișul serilor parfumate 

Cu atingeri rafinate, 

Nu ți-l pot dărui prea curând 

Momentan, încă-l țin în gând. 

Chiar mi-ai fi vrut îmbrățișarea 

În eternul trecător ce ne iubea? 

Doar pe mine mă mai strigă locul 

Și dorește să-mi asum riscul? 

Dar eu nu te mai pot iubi 

M-au părăsit și fluturii orbi… 

Să vii mâine pentru rest 

La locul nostru trist. 

Mătasea miilor de răni

Pentru zilele când o să te trezești

Și o să mă vrei, după ce m-ai ruinat… 

Dar noi suntem niște simpli foști

Cernuți de lume și separați de un sfat. 

Când o să-mi adâncești imaginea

Într-un pahar de greșeli amare, 

Nu o să te topești ca un fulg de nea, 

Ci te vei măcina, cu lacrimi interioare. 

O să vrei să-ți fiu, doar pentru

A putea respira cu adevărat, 

Pentru a uita ce era al nostru

Pentru a-ți face-n inimă curat. 

Mă vrei, doar ca pe o radieră

Să-ți șterg cicatricile

Știi prea bine, doar le acoperă

Radiera și vor rămâne cu miile. 

Nu eu ți le-am săpat

Tu ai făcut-o, tu mi le-ai făcut! 

Iar când absența mi-ai simțit-o 

Ai strigat-o, mi-ai strigat lipsa! 

Și cu ea totodată miile... 

Miile de răni, tăieturi adânci... 

Pentru zilele în care mă vrei

Pe mine, mă vrei pentru a coase

Unind fir cu fir de mătase. 

Să ai și tu ca mine mici cusături. 

Dar nu mai am ce să cos.

Tu ai cicatrici, mici tatuaje 

Scrise pe piele, în semn de uitare… 

În înțelesul dragostei. 

Am câștigat!

Te-ai stins... ți-a murit iubirea,

Strigătul și firea... 

Te-ai dus ca apa de ploaie

Și te-ai ruinat de tot. 

M-ai lăsat să plâng șuvoaie

Și să te aștept în drum

Pe o bancă-n colț de stradă 

Privind la vechiul nostru album.

Ți-ai dorit să fiu veselă, 

Să zâmbesc, să trăiesc... 

O vezi? e mâna mea și 

Nu e ținută de nimeni.

Îi vezi? sunt ochii mei și 

Nu mai pot de plans.

Mă vezi? asta sunt eu... 

Tu ai crezut că dacă pleci

Mă vindeci?

Îmi pare rău de-a ta gândire,

Că nu mai pot crede-n iubire. 

Îmi pare rău că nu eu am plecat, 

Că nici acum nu te-am uitat.

M-ai lăsat să cred că te-ai jucat…

Dar jocul eu l-am câștigat!

Tu, nu-mi ești crin

Știi, am încercat să-mi activez inima. 

Te-am căutat prin mii de lanuri, 

Te răsfoiam prin poze, 

Că poate te-am ascuns pe undeva.

Mă depărtam tot mai tare, 

Simțeam mirosul de lalele.

Cu disperare călcam pe petale 

Și-mi îngenunchiau puterea.

Mi-am bătut în inimă. 

Am strigat până te-am întrebat: 

Să-ți fi fost ție dor, de m-ai căutat?

Să-ți fi dorit ceva fără de teamă? 

Când am ajuns, lanul era uscat, 

Vântul îmi șoptea îngrozitor. 

Tot ce am găsit a fost o scrisoare: 

Uitând să ți-o trimit, s-a ofilit... 

În câmpul ce era odată de lalele 

Ce se-nchinau și-mi iroseau a mea iubire

Acum sunt crini!  

Acum vreau crini făr` de pieire. 

S-a terminat piesa

Nu veni, crezând că eu, 

             trăiesc în eternitate, îmbrățișată de căldură.

Du-te, așa cum se duce soarele

           când vine ploaia.

Du-te, ca ultima frunză

           din copacul veșted.

Du-te, ca ultimul te iubesc

            înecat în vin sec.

Du-te, ca ultima mea speranță

            de-a-ți simți îmbrățișarea acră.

Du-te, ca ziua din urmă

            a celei mai dulci veri.

Du-te, ca o lacrimă din umbră, 

            ce o șterg fără noimă.

Du-te, din prezentul meu,

            în care mi-aș fi dorit să nu mai fii.      

Du-te, și nu te uita la mine:

            e simplu, s-a terminat piesa, s-a tras cortina.

Du-te, du-te, și nu veni!

           nu mă mai găsești în al doilea rând. 

Doar vino

Și vino acum

Fă-ți curaj

Treci de „cum?” 

Și de „ce?”

Și azi

În șoapte

Să Te simt...

Și vino acum 

Cât te aștept 

La a mea

Strâmtoare 

De inimă - 

Loc special, 

Mic și plin 

De tine.

Doar vino! 

Incomplet

Mi-ai fost tu îndeajuns, iubite,

Cu alte tale brațe frânte. 

Admirai cu mine stelele unite

Rămânând făr` de cuvinte. 

Ce-ar fi să te iau puțin

Să te plimb prin al meu suflet,

Să vezi că de tine-i plin? 

Încet, te mai simți incomplet? 

Ai ofilit… degeaba încerc 

Să-ți aduc din nou culoarea… 

Doar amintirile să le arunc

Ca inima să nu mai fie grea..

De mâine nu mai plâng după tine;

De mâine eu te uit complet…  

Dar mâine nu e azi… Și nu-i nici ieri –

Când te simțeam lipit de inimă.

Ia-mi parfumul și du-te-n lavandă…

Am să te uit,

Al meu incomplet,

Înecat... în violet. 

Adio, iubire…

Și o să mă întrebi de ce? 

De ce nu a fost posibil 

Când totul părea deosebit… 

Așa a fost să fie - 

Fără culori în trecut, 

A rămas negru ca aerul 

Serilor noastre.. 

Tu știi cât mă doare 

Că m-ai lăsat să plec, 

Să păstrez eu toate amintirile!

Te-am învelit destul în vers.

Acum îți cânt în gând 

O ultimă melodie:

Adio iubire... 

Când o să întrebi de ce 

Deja e prea târziu.